Dinti ficsi in 24 de ore- atunci când dinții rămași nu pot fi utilizați pentru protezarea fixă.
Soluția pe care o vom prezenta este aplicabilă și pentru pacienții care utilizează deja proteze mobilizabile (totale sau telescopate) și doresc să-și îmbunătățească calitatea vieții într-un timp scurt, printr-o protezare fixă.
Acesta se bazează pe utilizarea a 4-6 implanturi în funcție de oferta osoasă a pacientului și presupune parcurgerea mai multor etape:
Etapa chirurgicală cuprinde:
- amprentarea câmpului protetic înainte de intervenția chirurgicală,
- extracția dinților restanți (dacă aceștia există),
- inserarea implanturilor și fixarea componentelor necesare acestui sistem,
- amprentarea câmpului protetic, după intervenția chirurgicală, pentru transmiterea informației către laboratorul dentar, în vederea realizării restaurării protetice provizorii (dinți provizorii).
Etapa de fixare a dinților provizorii.
Aceștia îndeplinesc rolul de contenție asupra implanturilor pe toată perioada de osteointegrare care durează 4-6 luni de zile. Asta însemnând că pacientul va primi acești dinți provizorii pe care îi va utiliza pe toată durata acestei perioade de 4-6 luni, timp în care implanturile proaspăt inserate se stabilizeaza în os.
Etapa de realizare a restaurarii protetice definitive.
După perioada de timp menționată mai sus, începem procesul de realizare a lucrării finale:
- îndepărtarea dinților provizorii și amprentarea câmpului protetic complet vindecat și transmiterea informației în laboratorul de tehnică dentară,
- proba de adaptare a restaurarii fixe,
- fixarea restaurării definitive prin înșurubare (aceasta poate fi înlăturată doar de către medic pentru un control de rutină și o igienizare).
